Locuri de muncă pe alese. Ce joburi preferă românii în căutări?

de: Paula Artin
09 12. 2020

Deși situația locurilor de muncă a fost nesigură în contextul produs de pandemie anul acesta, românii au căutat să facă schimbări, căutându-și locuri de muncă, fie pentru a câștiga mai bine, fie în urma pierderii jobului anterior.

În luna noiembrie, numărul total de joburi pentru care candidații au putut aplica pe BestJobs a înregistrat o creștere de aproximativ 5% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Cei mai activi dintre cei care au căutat joburi, au fost candidații din București, Timiș, Iași și Brașov.

Ce joburi își doresc românii?

Din totalul locurilor de muncă puse la dispoziție în luna noiembrie, mai mult de jumătate (52%) au fost din categoria white collar, 29% au fost joburi din categoria blue collar, în timp ce 19% au fost joburi pentru poziții de management și coordonare echipe.

În luna noiembrie, cei care au realizat cele mai multe aplicări la joburi au fost candidați cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani (33,9%), urmați de cei cu vârste cuprinse între 35 și 44 de ani (22,8%).

Pentru cei mai tineri însă, a scăzut interesul pentru un loc de muncă, observându-se o scădere de aproximativ 40% față de aceeași perioadă a anului trecut, pentru categoria de vârstă 18 – 25 de ani.

Cei mai activi în căutarea unui job au fost candidații din București, Timiș, Iași și Brașov. Topul este condus de București-Ilfov (cu peste 70.000 de aplicări), Timiș (cu peste 14.000 de aplicări), Cluj Napoca (cu aproape 8.000 de aplicări), Iași și Brașov (cu peste 6.000 de aplicări fiecare).

Cele mai căutate: joburile din IT, financiar și medical

Candidații din domeniile financiar, IT și medical & pharma au fost cei mai activi în căutarea unui nou job, în ultima lună.

Primele trei poziții în topul căutărilor efectuate de către candidații români în luna noiembrie sunt ocupate de joburile din domeniile financiar, IT și medical & pharma, cu aproximativ 60.000 de căutări în total.

În ceea ce privește companiile care au primit cele mai multe aplicări pentru posturile puse la concurs de către acestea, topul este ocupat de către Enel (3.462 aplicanți), Alpha Bank România (2.374 aplicanți), Genpact (2.199 aplicanți), UniCredit Bank (2.000 aplicanți) și Elefant.ro (1.966 aplicanți).